Reacția lui Ludovic Orban după acuzațiile de blat aduse de Predoiu: „N-a semnat nimeni în alb”

Reacția lui Ludovic Orban după acuzațiile de blat aduse de Predoiu: „N-a semnat nimeni în alb
Publicat: 10/05/2017, 12:27

„Eu nu știu, chiar vă spun, nu am comunicat cu Cătălin Predoiu, nu m-a sunat înainte de a-și anunța decizia, iar ca atare nu cunosc nici motivele, nici ce dorește să facă în continuare domnul Predoiu. Primul punct a întâlnirii mele pe ordinea de zi a fost legat de principiile care stau la baza moțiunii. Deci n-a semnat nimeni în alb, a semnat pe baza unei structuri a moțiunii, pe baza unor obiective stabilite, pe baza unor principii care stau la baza funcționării partidului, pe baza unei viziuni a echipei noastre privitoare la dezvoltarea României”, a spus Ludovic Orban pentru Gândul.

Mai mult, acesta susține că e alegerea fiecărei persoane pe cine vrea să susțină și ce program semnează, și că în cazul său majoritatea celor care au semnat cu avut mandat de la birourile politice județene să facă acest lucru. „Semnarea moțiunii de către o persoană, indiferent că e președinte, primar, deputat, senator, președinte de Consiliu județean, este o opțiune individuală. La mine e chiar mai mult decât atât, trei sferturi dintre președinții care au semnat moțiunea mea au fost mandatați de birourile politice județene să semneze moțiunea mea. (…) Deci am avut turneu în țară în care chiar am luat contact cu baza partidului și cunosc foarte bine pulsul de la baza partidului”.

Marți seară, la scurt timp după ce Ludovic Orban a declarat că are susținerea a 24 de șefi de organizații, Cătălin Predoiu a anunțat că se retrage din cursa pentru conducerea PNL. Voalat, el acuză un blat, afirmând că mulți lideri din teritoriu și-au „fixat deja opțiunile prin semnătură în alb”, fără să citeasă programul vreunuia dintre candidați și fără să țină cont ce vor membrii de partid. „Am înțeles în același timp că ceea ce ofer eu pentru funcția de Președinte al PNL nu coincide vederilor liderilor de organizații. (…) Un om politic trebuie să fie realist, cu picioarele pe pământ. Politica este arta posibilului într-un context dat. Pentru proiectul propus de mine pentru șefia PNL, acum nu se poate!”, a scris Predoiu pe pagina lui de Facebook. În cursa pentru șefia PNL au rămas Ludovic Orban și Cristian Bușoi, acesta din urmă neavând până acum vreo reacție pe ultimele evoluții din partid.

„Dragi prieteni, am informat acum câteva minute membrii BPN PNL privind faptul că am luat hotărârea să nu depun o moțiune în cadrul Congresului PNL din 17 iunie. (,,,) Am înțeles că simplii membri PNL își doresc succesul partidului dobândit prin luptă politică cu PSD, își doresc profesionalism și promovarea valorilor în partid, transparență și democrație internă, europenism și bunăstare pentru români. Am înțeles în același timp că ceea ce ofer eu pentru funcția de Președinte al PNL nu coincide vederilor liderilor de organizații. Din păcate, mulți și-au fixat opțiunile prin semnătură în alb, fără ca textul vreunei moțiuni să fie redactat încă. Un om politic trebuie să fie realist, cu picioarele pe pământ. Politica este arta posibilului într-un context dat. Pentru proiectul propus de mine pentru șefia PNL, acum nu se poate!”, a scris Predoiu pe pagina lui de Facebook.
Liberalul susține că a luat această decizie chiar dacă în ultimele luni a dus o campanie intensă în care a vizitat din nou organizațiile partidului și s-a ocupat de interacțiunea cu membrii și liderii de la nivel local și adaugă că va rămâne membru al PNL și va continua să militeze „pentru valorile și proiectele cuprinse în Programul de Guvernare PNL ‘Reclădirea Națională’, adoptat de PNL în 2015″.
„Mulțumesc tuturor celor care, mulți sau puțini, mi-au stat alături, m-au încurajat și m-au sprijinit! Faptul că și ei au fost de acord cu mine cu privire la această hotărâre, îmi dă certitudinea că este cel mai corect gest pentru PNL, pentru simplificarea lucrurilor în Congres, îmi dă puterea să continui mai departe, fără oprire, până în ziua succesului”, și-a încheiat acesta mesajul.
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Nicolae Ciucă a demisionat de la conducerea PNL! Ce mesaj a transmis politicianul odată cu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...